Piața Stomatologică


Locuri de muncăAltceva


Caut loc de muncă Bucureşti, București
CURRICULUM VITAE
Gheorghe Lăcrămioara
București | 0765 515 403 | gheorghelacra@yahoo.com
PROFIL PROFESIONAL
Persoană serioasă, responsabilă și empatică, aflată în anul II al studiilor postliceale sanitare,
specializarea Asistent Medical Generalist. Am o implicare de aproximativ 5 ani în activitatea de
ambulanță, experiență care mi-a dezvoltat capacitatea de a lucra cu oamenii, de a rămâne
calmă în situații solicitante și de a acorda sprijin pacienților. Îmi doresc să îmi dezvolt
permanent cunoștințele și abilitățile profesionale și să contribui prin seriozitate și empatie la
îngrijirea pacienților.
EDUCAȚIE
Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif”
Asistent Medical Generalist (AMG) – anul II, studii în curs
PRACTICĂ MEDICALĂ
Practică efectuată în anul I
• Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” (Budimex)
• Spitalul Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii „Dr. Nicolae Robănescu”
VOLUNTARIAT ȘI ACTIVITĂȚI
• Implicare în activitatea de ambulanță – aproximativ 5 ani, cu sprijin acordat pacienților și
colaborare în echipă în contexte medicale.
• Voluntariat în cadrul „Există un Erou”, cu activități de prim ajutor și educație pentru
sănătate.
CURSURI
Basic Life Support (BLS) – noțiuni de evaluare inițială, resuscitare, utilizarea AED și prim ajutor.
COMPETENȚE
• Îngrijirea și supravegherea pacientului
• Măsurarea și monitorizarea funcțiilor vitale
• Noțiuni de prim ajutor și resuscitare
• Comunicare empatică și relaționare cu pacienții
• Lucru în echipă și adaptare la situații solicitante
• Seriozitate, responsabilitate și dorință de dezvoltare profesională

Anonim
44 vizualizări Postat pe 27.10.2026 Expiră pe 26.11.2026

Parteneri Piața Stomatologică

Preferințe cookie

Făcând clic pe „Acceptați toate cookie-urile”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor pe dispozitivul dvs. pentru a îmbunătăți navigarea pe site, pentru a analiza utilizarea site-ului și pentru a ajuta eforturile noastre de marketing.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Aceste informații ar putea fi despre dvs., preferințele dvs. sau la dispozitivul dvs. și sunt utilizate în principal pentru ca site-ul să funcționeze așa cum este de așteptat. De obicei, informațiile nu vă identifică direct, dar vă pot oferi o experiență web mai personalizată. Deoarece vă respectăm dreptul la confidențialitate, puteți alege să nu permiteți anumite tipuri de cookie-uri. Faceți clic pe titlurile diverselor categorii pentru informații suplimentare și pentru a schimba setările noastre implicite. Cu toate acestea, blocarea anumitor tipuri de fișiere cookie vă poate influența experiența pe site și serviciile pe care vi le putem oferi.

Mai multe informaţii
+ Cookie-urile strict necesare
Aceste fişiere cookie sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre. Acestea sunt de obicei configurate pentru a răspunde acțiunilor făcute de dvs. pentru a primi servicii, precum setarea preferințelor de confidențialitate, autentificarea pe site sau completarea formularelor. Puteți configura browserul dvs. pentru a bloca sau alerta prezența acestor cookie-uri, dar unele părți ale site-ului nu vor mai funcționa. Aceste fişiere cookie nu stochează informații de identificare personală. Mai multe informaţii
+ Cookie-uri de performanță
Aceste fişiere cookie ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru. Ne ajută să știm ce pagini sunt mai mult sau mai puțin populare și să vedem câte persoane vizitează acest site. Toate informațiile pe care le colectează aceste cookie-uri sunt agregate și, prin urmare, anonime. Dacă nu permiteţi aceste cookie-uri, nu vom ști cand ați vizitat site-ul nostru și nu vom putea să-i monitorizăm performanța. Mai multe informaţii
+ Cookie-uri funcționale
Aceste cookie-uri permit site-ului web să ofere o mai bună funcționalitate și personalizare. Ele pot fi stabilite de noi sau de furnizori terți ale căror servicii le-am adăugat în paginile noastre. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, este posibil ca unele sau toate aceste servicii să nu funcționeze corect. Mai multe informaţii
+ Cookie-uri de direcționare
Aceste cookie-uri pot fi setate pe site-ul nostru de către partenerii noștri de publicitate. Aceste companii le pot folosi pentru a crea un profil al intereselor și pentru vă a afișa anunțuri relevante pe alte site-uri. Nu stochează informații personale în mod direct, ci se bazează pe identificarea unică a browserului și a dispozitivului dvs. de internet. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, veți avea parte de o publicitate mai puțin personalizată. Mai multe informaţii
+ Externe Medien
Aceste cookie-uri permit integrarea conținutului extern, precum videoclipuri sau hărți. Mai multe informaţii